90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.
1 Doamne, ai fost locuința noastră în toate generațiile. 2 Înainte ca munții să se nască, sau chiar înainte să fi format pământul și lumea, chiar din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu. 3 Tu întorci pe om la nimicire și spui: Întoarceți-vă, copiii oamenilor. 4 Căci o mie de ani în ochii tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut, și ca o gardă în noapte. 5 Îi porți precum cu un potop; ei sunt ca un somn, dimineața sunt ca iarba care crește; 6 Dimineața, înflorește și crește; seara este tăiată, și se ofilește. 7 Căci suntem mistuiți prin mânia ta și prin furia ta suntem tulburați. 8 Ai pus nelegiuirile noastre înaintea ta, păcatele noastre tainice în lumina înfățișării tale. 9 Căci toate zilele noastre sunt duse în furia ta, ne petrecem anii ca o poveste spusă. 10 Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; și dacă din cauza puterii ar fi optzeci de ani, totuși puterea lor este muncă și întristare, căci trece repede și noi zburăm. 11 Cine cunoaște puterea mâniei tale? Potrivit cu temerea de tine, așa este furia ta. 12 De aceea învață-ne să ne numărăm zilele, ca să ne dedicăm inimile la înțelepciune. 13 Întoarce-te, DOAMNE, până când? Și pocăiește-te referitor la servitorii tăi. 14 Satură-ne la revărsatul zorilor cu mila ta, ca să ne bucurăm și să ne veselim toate zilele noastre. 15 Veselește-ne tot atât câte zile ne-ai chinuit și câți ani am văzut răul. 16 Să se arate lucrarea ta servitorilor tăi și gloria ta copiilor lor. 17 Și să fie asupra noastră frumusețea DOMNULUI Dumnezeul nostru și întemeiază lucrarea mâinilor noastre asupra noastră; da, lucrarea mâinilor noastre, întemeiaz-o.
<- Psalmii 89Psalmii 91 ->