64
Mai marelui muzician, un psalm al lui David.
1 Ascultă vocea mea, Dumnezeule, în rugăciunea mea; păzește-mi viața de teama de dușman. 2 Ascunde-mă de sfatul tainic al celor stricați, de răzvrătirea lucrătorilor nelegiuirii. 3 Care își ascut limba ca pe o sabie și își încordează arcurile să își tragă săgețile, cuvinte amare, 4 Ca ei să tragă în taină spre cel desăvârșit, dintr-o dată trag spre el și nu se tem. 5 Se încurajează într-un lucru rău, se sfătuiesc să pună capcane în ascuns; ei spun: Cine le va vedea? 6 Ei cercetează nelegiuiri; fac o cercetare amănunțită, adânc este deopotrivă gândul lăuntric și inima fiecăruia. 7 Dar Dumnezeu va trage spre ei cu o săgeată; dintr-o dată vor fi răniți. 8 Astfel vor face limba lor să cadă asupra lor, toți cei ce îi văd vor fugi. 9 Și toți oamenii se vor teme și vor vesti lucrarea lui Dumnezeu, căci cu înțelepciune vor lua aminte la înfăptuirea lui. 10 Cel drept se va veseli în DOMNUL și se va încrede în el; și toți cei integri în inimă se vor lăuda.
<- Psalmii 63Psalmii 65 ->