11
Mai marelui muzician, un psalm al lui David.
1 În DOMNUL îmi pun încrederea; cum spuneți voi sufletului meu: Fugi ca o pasăre la muntele vostru? 2 Căci, iată, cei stricați își încordează arcul, își pregătesc săgeata pe coardă, ca să poată trage în ascuns spre cei integri în inimă. 3 Dacă temeliile sunt distruse, ce poate face cel drept? 4 DOMNUL este în templul său sfânt, tronul DOMNULUI este în cer; ochii lui privesc, pleoapele lui încearcă pe copiii oamenilor. 5 DOMNUL încearcă pe cel drept, dar pe cel stricat și pe cel ce iubește violența, sufletul lui îi urăște. 6 Peste cei stricați el va ploua cu capcane, foc și pucioasă și o groaznică furtună, aceasta va fi partea paharului lor. 7 Căci DOMNUL cel drept iubește dreptatea, înfățișarea lui privește pe cei integri.
<- Psalmii 10Psalmii 12 ->