104
1 Binecuvântează pe DOMNUL, suflete al meu. DOAMNE Dumnezeul meu, tu ești foarte mare; tu ești îmbrăcat cu onoare și maiestate. 2 Cel care se acoperă cu lumină precum cu o haină, cel care întinde cerurile ca pe o perdea, 3 Cel care pune bârnele cămărilor lui în ape, cel care face din nori carul său; cel care umblă pe aripile vântului; 4 Cel care face îngerii lui duhuri; pe servitorii lui un foc arzând; 5 Care a pus fundațiile pământului, ca să nu fie clintit niciodată. 6 Tu l-ai acoperit cu adâncul precum cu o haină, apele au stat deasupra munților. 7 La mustrarea ta ele au fugit; la vocea tunetului tău au plecat în grabă. 8 Ele urcă pe munți; coboară pe văi spre locul pe care tu l-ai întemeiat pentru ele. 9 Ai așezat un hotar ca ele să nu treacă peste el, ca să nu se întoarcă din nou să acopere pământul. 10 El trimite izvoarele în văile care aleargă printre dealuri. 11 Ele adapă fiecare fiară a câmpului, măgarii sălbatici își astâmpără setea. 12 Prin ele păsările cerului, care cântă printre ramuri, își vor avea locuințele. 13 El adapă dealurile din cămările lui, pământul este săturat cu rodul lucrărilor tale. 14 El face să crească iarba pentru vite și verdeață pentru folosul omului, ca să aducă hrană din pământ; 15 Și vin, care face inima omului veselă, și untdelemn pentru a face fața lui să strălucească și pâine care întărește inima omului. 16 Copacii DOMNULUI sunt plini de sevă; cedrii Libanului, pe care i-a sădit, 17 Unde păsările își fac cuiburile; cât despre barză, brazii sunt casa ei. 18 Dealurile înalte sunt un loc de scăpare pentru caprele sălbatice; și stâncile pentru iepuri. 19 El a rânduit luna pentru anotimpuri, soarele își cunoaște apusul. 20 Tu faci întuneric și este noapte, în care toate fiarele pădurii se furișează. 21 Leii tineri răcnesc după prada lor și își caută hrana de la Dumnezeu. 22 Soarele răsare, ei se adună și se culcă în vizuinile lor. 23 Omul iese la lucrarea lui și la munca lui până seara. 24 DOAMNE, cât de multe sunt lucrările tale! În înțelepciune le-ai făcut pe toate, pământul este plin de bogățiile tale. 25 Așa este această măreață și largă mare, în care sunt nenumărate lucruri furișându-se, deopotrivă fiare mici și mari. 26 Acolo merg corăbiile, acolo este acel leviatan, tu l-ai făcut să se joace în ea. 27 Acestea toate te așteptă, ca să le dai hrana la timpul cuvenit. 28 Ce le dai, ele adună, tu îți deschizi mâna, ele se umplă cu bunătăți. 29 Îți ascunzi fața, ele se tulbură; le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărâna lor. 30 Trimiți duhul tău, ele sunt create și înnoiești fața pământului. 31 Gloria DOMNULUI va dăinui pentru totdeauna, DOMNUL se va bucura în lucrările lui. 32 El se uită pe pământ și acesta tremură, atinge dealurile și ele fumegă. 33 Voi cânta DOMNULUI cât timp trăiesc, voi cânta laudă Dumnezeului meu cât timp voi fi. 34 Meditația mea despre el va fi dulce, mă voi veseli în DOMNUL. 35 Să fie mistuiți păcătoșii de pe pământ și să nu mai fie cei stricați. Binecuvântează pe DOMNUL, suflete al meu. Lăudați pe DOMNUL.
<- Psalmii 103Psalmii 105 ->