Link to home pageLanguagesLink to all Bible versions on this site
101
Un psalm al lui David.
1 Despre milă și judecată voi cânta; ție, DOAMNE, îți voi cânta. 2 Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale desăvârșită. Când vei veni la mine? Voi umbla înăuntrul casei mele cu o inimă desăvârșită. 3 Nu voi pune niciun lucru stricat înaintea ochilor mei, urăsc lucrarea celor ce se abat; ea nu se va lipi de mine. 4 O inimă perversă se va depărta de la mine, nu voi cunoaște o persoană stricată. 5 Pe oricine defăimează pe ascuns pe aproapele său îl voi stârpi, pe cel ce are o privire trufașă și o inimă mândră nu îl voi suferi. 6 Ochii mei vor fi peste cei credincioși din țară, ca să locuiască cu mine; cel ce umblă pe o cale desăvârșită, acela mă va servi. 7 Cel ce lucrează înșelăciune nu va locui înăuntrul casei mele, cel ce spune minciuni nu va rămâne înaintea ochilor mei. 8 La revărsatul zorilor voi nimici pe toți stricații din țară, ca să stârpesc pe toți înfăptuitorii stricați din cetatea DOMNULUI.

<- Psalmii 100Psalmii 102 ->