38
1 Atunci DOMNUL i-a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt și a zis: 2 Cine este acesta care întunecă sfatul prin cuvinte fără cunoaștere? 3 Încinge-ți acum coapsele ca un bărbat; eu te voi întreba iar tu răspunde-mi. 4 Unde erai tu când așezam temeliile pământului? Spune, dacă ai înțelegere. 5 Cine a pus măsurile acestuia, dacă știi; sau cine a întins frânghia peste el? 6 Pe ce sunt temeliile lui legate; sau cine i-a pus piatra unghiulară a temeliei, 7 Când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? 8 Sau cine a închis marea cu porți, când a izbucnit, de parcă ar fi ieșit din pântece? 9 Când i-am făcut norul veșmânt și întunericul gros fașă pentru ea, 10 Și am spart pentru ea locul meu hotărât și am pus drugi și porți, 11 Și am spus: Până aici să vii, dar nu mai departe; și aici să fie oprite mândrele tale valuri? 12 Ai poruncit tu dimineții în zilele tale; și ai făcut răsăritul să își cunoască locul, 13 Ca să apuce marginile pământului; și cei stricați să fie scuturați de pe el? 14 Este întors ca lutul în sigiliu; și ei stau în picioare ca un veșmânt. 15 Și celor răi lumina le este oprită și brațul înalt va fi frânt. 16 Ai intrat tu în izvoarele mării? Sau te-ai plimbat în căutarea adâncului? 17 Ți-au fost porțile morții deschise? Sau ai văzut tu porțile umbrei morții? 18 Ai priceput tu lățimea pământului? Spune dacă le cunoști pe toate. 19 Unde este calea pe care locuiește lumina? Și cât despre întuneric, unde este locul lui, 20 Ca să îl duci la hotarul lui și să cunoști cărările spre casa lui? 21 Îl cunoști tu, deoarece erai deja născut? Sau deoarece numărul zilelor tale este mare? 22 Ai intrat tu în tezaurele zăpezii? Sau ai văzut tu tezaurele grindinii, 23 Pe care am păstrat-o pentru timpul tulburării, pentru ziua de bătălie și război? 24 Pe ce cale este lumina împărțită, care împrăștie vântul de est pe pământ? 25 Cine a împărțit o albie pentru torent, sau o cale pentru fulgerul tunetului, 26 Să îl facă să plouă peste pământ, unde nu este nimeni, în pustie, în care nu este om; 27 Să sature pământul pustiit și secătuit și să facă mugurele verdeții să răsară? 28 Are ploaia tată, sau cine a născut picăturile de rouă? 29 Din al cui pântece a venit gheața și chiciura cerului cine a născut-o? 30 Apele sunt ascunse precum cu o piatră și fața adâncului este înghețată. 31 Poți tu lega dulcile influențe ale Pleiadelor, sau poți dezlega legăturile Orionului? 32 Poți scoate Mazarotul la timpul său? Sau poți conduce Arcturus cu fiii săi? 33 Cunoști tu rânduielile cerului, poți așeza domnia lui pe pământ? 34 Îți poți ridica vocea până la nori, ca mulțime de ape să te acopere? 35 Poți trimite fulgere, ca să meargă și să îți spună: Iată-ne? 36 Cine a pus înțelepciune în rărunchi, sau cine a dat înțelegere inimii? 37 Cine poate număra norii în înțelepciune, sau cine poate opri burdufurile cerului, 38 Când țărâna crește spre împietrire și bulgării de pământ se lipesc strâns împreună? 39 Vei vâna prada pentru leu, sau vei sătura pofta leilor tineri, 40 Când se culcă în vizuinile lor și rămân în adăpost pentru a sta la pândă? 41 Cine se îngrijește să dea corbului mâncarea sa? Când puii săi strigă către Dumnezeu ei rătăcesc din lipsă de mâncare.
<- Iov 37Iov 39 ->