Link to home pageLanguagesLink to all Bible versions on this site
45
1 Atunci Iosif nu s-a putut stăpâni înaintea tuturor celor ce stăteau lângă el şi a strigat: Scoateţi afară pe fiecare bărbat de la mine. Şi nu a stat niciun bărbat cu el în timp ce Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi. 2 Şi a plâns, ridicând vocea; şi egiptenii şi casa lui Faraon au auzit. 3 Şi Iosif a spus fraţilor săi: Eu sunt Iosif, mai trăieşte tatăl meu? Şi fraţii lui nu au putut să îi răspundă pentru că au fost tulburaţi de prezenţa lui. 4 Şi Iosif a spus fraţilor săi: Apropiaţi-vă de mine, vă rog. Şi s-au apropiat. Iar el a spus: Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l-aţi vândut în Egipt. 5 Acum pentru aceasta nu fiţi îndureraţi, nici mânioşi pe voi înşivă, că m-aţi vândut aici; căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a păstra viaţa. 6 Pentru că în aceşti doi ani a fost foametea în ţară; şi mai sunt cinci ani, în care nu va fi nici arat nici secerat. 7 Şi Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o posteritate pe pământ şi pentru a vă salva vieţile printr-o mare eliberare. 8 Aşa că acum nu voi sunteţi cei ce m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; şi m-a făcut un tată lui Faraon şi domn a toată casa lui şi un stăpân peste toată ţara Egiptului. 9 Grăbiţi-vă şi urcaţi la tatăl meu şi spuneţi-i: Astfel spune fiul tău, Iosif: Dumnezeu m-a făcut domn a tot Egiptul; coboară la mine, nu întârzia; 10 Şi vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi aproape de mine, tu şi copiii tăi şi copiii copiilor tăi şi turmele tale şi cirezile tale şi tot ce ai; 11 Şi acolo te voi hrăni, pentru că sunt încă cinci ani de foamete; ca nu cumva tu şi casa ta şi tot ce ai, să ajungă la sărăcie. 12 Şi, iată, ochii voştri şi ochii lui Beniamin, fratele meu, văd că aceasta este gura mea care vă vorbeşte. 13 Şi să spuneţi tatălui meu despre toată gloria mea în Egipt şi despre tot ce aţi văzut; şi grăbiţi-vă şi coborâţi pe tatăl meu aici. 14 Şi a căzut pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns pe gâtul său. 15 Mai mult, a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns asupra lor; şi după aceea fraţii săi au vorbit cu el. 16 Şi vestea despre aceasta s-a auzit în casa lui Faraon, spunând: Fraţii lui Iosif au venit; şi aceasta i-a plăcut mult lui Faraon şi servitorilor săi. 17 Şi Faraon i-a spus lui Iosif: Spune fraţilor tăi: Aceasta să faceţi voi: încărcaţi-vă vitele şi mergeţi, duceţi-vă în ţara lui Canaan; 18 Şi luaţi pe tatăl vostru şi casele voastre şi veniţi la mine; şi vă voi da bunătatea ţării Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării. 19 Acum ţie îţi este poruncit, aceasta să faceţi: luaţi care din ţara Egiptului pentru micuţii voştri şi pentru soţiile voastre şi aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi. 20 De asemenea nu luaţi aminte la lucrurile voastre; căci bunătatea a toată ţara Egiptului este a voastră. 21 Şi copiii lui Israel au făcut astfel; şi Iosif le-a dat care, conform poruncii lui Faraon, şi le-a dat provizii pentru drum. 22 Tuturor el le-a dat, fiecărui bărbat, schimburi de haine; dar lui Beniamin i-a dat trei sute de arginţi şi cinci schimburi de haine. 23 Şi tatălui său i-a trimis în felul acesta: zece măgari încărcaţi cu lucrurile bune ale Egiptului şi zece măgăriţe încărcate cu grâne şi pâine şi mâncare pentru tatăl său pentru drum. 24 Aşa că el a trimis pe fraţii săi, iar ei au plecat; şi le-a spus: Vedeţi să nu vă certaţi pe drum. 25 Şi au urcat din Egipt şi au venit în ţara lui Canaan la Iacob, tatăl lor, 26 Şi i-au istorisit, spunând: Iosif este încă în viaţă şi este guvernator peste toată ţara Egiptului. Şi inima lui Iacob s-a oprit, pentru că nu i-a crezut. 27 Iar ei i-au spus toate cuvintele lui Iosif, pe care le spusese către ei; şi când a văzut carele pe care Iosif le-a trimis să îl ducă, duhul lui Iacob, tatăl lor, a reînviat; 28 Şi Israel a spus: Este de ajuns; Iosif, fiul meu, este încă în viaţă; voi merge şi îl voi vedea înainte să mor.

<- Geneză 44Geneză 46 ->