32
1 Deschideţi urechea voi, cerurilor, şi voi vorbi; şi ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. 2 Doctrina mea să picure ca ploaia, vorbirea mea să cadă ca roua, ca ploaia măruntă peste verdeaţa proaspătă şi ca ploile peste iarbă, 3 Pentru că voi vesti numele DOMNULUI, daţi măreţie Dumnezeului nostru. 4 El este Stânca, lucrarea sa este desăvârşită, pentru că toate căile lui sunt judecată, el este un Dumnezeu al adevărului şi fără nelegiuire, el este just şi drept. 5 Ei s-au corupt, pata lor nu este cea a copiilor lui, sunt o generaţie perversă şi strâmbă. 6 Astfel răsplătiţi voi DOMNULUI, popor prost şi neînţelept? Nu este el Tatăl tău care te-a cumpărat? Nu te-a făcut el şi te-a întemeiat? 7 Aminteşte-ţi de zilele din vechime, ia aminte la anii multor generaţii, întreabă pe tatăl tău şi îţi va arăta, pe bătrânii tăi şi îţi vor spune. 8 Când cel Preaînalt a împărţit naţiunilor moştenirea lor, când a separat pe fiii lui Adam, a aşezat graniţele poporului conform cu numărul copiilor lui Israel; 9 Pentru că partea DOMNULUI este poporul său; Iacob este sorţul moştenirii sale. 10 El l-a găsit într-un pământ, intr-un deşert; într-o risipire, pustiu al urletelor; l-a condus, l-a instruit, l-a păzit ca pe lumina ochiului său. 11 Precum îşi scutură acvila cuibul, pluteşte peste puii săi, îşi întinde aripile, îi ia, îi poartă pe aripile ei tari, 12 Astfel l-a condus DOMNUL, singur, şi nu a fost niciun dumnezeu străin cu el. 13 L-a făcut să călărească pe înălţimile pământului, ca să mănânce rodul câmpului; şi l-a făcut să sugă miere din stâncă şi untdelemn din stânca de cremene; 14 Unt de la vaci şi lapte de la oi, cu grăsimea mieilor şi berbeci de rasă din Basan şi ţapi cu grăsimea rărunchilor grâului; şi ai băut sângele pur al strugurelui. 15 Dar Ieşurun s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior, te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat, te-ai acoperit cu grăsime; atunci l-a părăsit pe Dumnezeul care l-a făcut şi a dispreţuit Stânca salvării lui. 16 L-au provocat la gelozie cu dumnezei străini, l-au provocat la mânie cu urâciuni. 17 Au sacrificat dracilor şi nu lui Dumnezeu, unor dumnezei pe care nu i-au cunoscut, unora noi, de curând veniţi, de care părinţii voştri nu s-au temut. 18 De Stânca, cea care te-a născut, tu ai uitat şi nu ţi-ai adus aminte de Dumnezeul, care te-a format. 19 Şi când DOMNUL a văzut, i-a detestat din cauza provocării fiilor săi şi a fiicelor sale. 20 Şi a spus: Îmi voi ascunde faţa de ei, voi vedea care va fi sfârşitul lor, pentru că ei sunt o generaţie foarte perversă, copii în care nu este credinţă. 21 M-au întărâtat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu; m-au provocat la mânie cu deşertăciunile lor, şi eu îi voi întărâta la gelozie prin cei ce nu sunt un popor; îi voi provoca la mânie printr-o naţiune proastă. 22 Pentru că în mânia mea s-a aprins un foc şi va arde până la cel mai adânc iad şi va mistui pământul cu venitul lui şi va aprinde temeliile munţilor. 23 Voi îngrămădi ticăloşii asupra lor, îmi voi consuma săgeţile peste ei. 24 Vor fi arşi de foame şi mistuiți de arşiţă pârjolitoare şi de distrugere amară, de asemenea voi trimite dinţii fiarelor asupra lor, cu otrava şerpilor din ţărână. 25 Sabia în afară şi teroare înăuntru, amândouă vor nimici pe tânăr şi pe fecioară, pe sugar şi pe omul cu perii cărunţi. 26 Am spus: Îi voi risipi în colţuri, voi face ca amintirea lor să înceteze dintre oameni, 27 Dacă nu m-aş teme de furia duşmanului, ca nu cumva potrivnicii lor să se comporte ciudat şi ca nu cumva să spună: Mâna noastră este înălţată şi nu DOMNUL a făcut toate acestea. 28 Pentru că ei sunt o naţiune lipsită de sfat şi nici nu este înţelegere în ei. 29 O, de ar fi înţelepţi şi de ar înţelege aceasta şi ar lua aminte la sfârşitul lor de pe urmă! 30 Cum ar urmări unul o mie şi doi ar pune pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca lor şi nu i-ar fi închis DOMNUL? 31 Pentru că stânca lor nu este ca Stânca noastră, chiar duşmanii noştri sunt judecători. 32 Pentru că viţa lor este din viţa Sodomei şi din câmpiile Gomorei, strugurii lor sunt struguri de fiere, ciorchinii lor sunt amari, 33 Vinul lor este otrava dragonilor şi veninul crud al viperelor. 34 Nu este lucrul acesta păstrat la mine şi sigilat printre tezaurele mele? 35 Mie îmi aparţine răzbunarea şi recompensa; la timpul cuvenit le va aluneca piciorul, pentru că ziua nenorocirii lor este aproape şi lucrurile care vor veni peste ei se vor grăbi. 36 Pentru că DOMNUL va judeca pe poporul său şi se va pocăi pentru servitorii săi, când va vedea că puterea lor s-a dus şi nu va fi nimeni închis, sau lăsat. 37 Şi va spune: Unde sunt dumnezeii lor, stânca în care s-au încrezut, 38 Ei care au mâncat grăsimea sacrificiilor lor şi au băut vinul darurilor lor de băutură? Să se ridice şi să vă ajute şi să fie protecţia voastră. 39 Vedeţi acum că eu, eu sunt el şi nu este alt dumnezeu împreună cu mine; eu ucid şi eu dau viaţă; eu rănesc şi eu vindec, şi nu este cineva care să vă scape din mâna mea. 40 Pentru că îmi ridic mâna spre cer şi spun: Eu trăiesc pentru totdeauna. 41 Dacă îmi ascut sabia strălucitoare şi mâna mea apucă judecata, voi întoarce răzbunare duşmanilor mei şi voi răsplăti celor care mă urăsc. 42 Îmi voi îmbăta săgeţile de sânge şi sabia mea va înghiți carne; şi le voi îmbăta de sângele celor ucişi şi al captivilor, de la începutul răzbunărilor peste duşman. 43 Bucuraţi-vă naţiunilor, cu poporul său, pentru că el va răzbuna sângele servitorilor săi şi va întoarce răzbunare potrivnicilor săi şi va fi milos cu ţara sa şi cu poporul său. 44 Şi Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în auzul poporului, el şi Hoşea, fiul lui Nun. 45 Şi Moise a terminat de vorbit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, 46 Şi le-a spus: Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care le mărturisesc printre voi astăzi, ca să le porunciţi copiilor voştri să ia seama să le împlinească, toate cuvintele acestei legi. 47 Pentru că nu este un lucru deşert pentru voi, pentru că este viaţa voastră, şi prin acest lucru vă veţi prelungi zilele în ţara în care treceţi Iordanul, ca să o stăpâniţi. 48 Şi DOMNUL a vorbit lui Moise în aceeaşi zi, spunând: 49 Urcă-te pe muntele acesta, Abarim, pe muntele Nebo, care este în ţara Moabului, care este în dreptul Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului, pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel, 50 Şi mori pe muntele pe care te vei urca şi adună-te la poporul tău; precum a murit Aaron, fratele tău, pe muntele Hor, şi a fost adunat la poporul său, 51 Pentru că aţi încălcat legea împotriva mea în mijlocul copiilor lui Israel, la apele Meriba-Cades, în pustiul Ţin, pentru că nu m-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. 52 Totuşi tu vei vedea ţara înaintea ta dar nu vei intra acolo, în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
<- Deuteronomul 31Deuteronomul 33 ->