Link to home pageLanguagesLink to all Bible versions on this site
21
1 Și s-a întâmplat că, după ce ne-am smuls dintre ei și am ridicat ancora, am venit drept la Coos și ziua următoare la Rodos și de acolo la Patara; 2 Și, găsind o corabie care naviga spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am ridicat ancora. 3 Și după ce am zărit Ciprul și l-am lăsat în stânga, am navigat spre Siria și am ancorat la Tir; fiindcă acolo corabia trebuia să descarce încărcătura. 4 Și găsind discipoli, am rămas acolo șapte zile; aceștia i-au spus lui Pavel prin Duhul, să nu urce la Ierusalim. 5 Și când am împlinit acele zile, am plecat și ne-am reluat călătoria; și toți ne-au condus pe drum, cu soții și copii, până afară din cetate; și, îngenunchind pe țărm, ne-am rugat. 6 Și după ce ne-am îmbrățișat unii pe alții, am intrat în corabie; iar ei s-au întors acasă. 7 Iar după ce am terminat noi călătoria pe mare, de la Tir am ajuns la Ptolemaida și am salutat frații și am rămas cu ei o zi. 8 Iar în următoarea zi, noi care eram cu Pavel am plecat și am ajuns la Cezareea; și am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era dintre cei șapte; și am rămas cu el. 9 Și acesta avea patru fiice fecioare, care profețeau. 10 Iar rămânând noi acolo multe zile, a coborât din Iudeea un anumit profet, numit Agab. 11 Și după ce a venit la noi și a luat brâul lui Pavel și și-a legat mâinile și picioarele, a spus: Astfel spune Duhul Sfânt: Astfel îl vor lega iudeii în Ierusalim pe bărbatul al căruia brâu este acesta, și îl vor preda în mâinile neamurilor. 12 Și când am auzit acestea, deopotrivă noi și cei de acolo, l-am implorat să nu urce la Ierusalim. 13 Atunci Pavel a răspuns: Ce înseamnă aceasta plângeți și îmi frângeți inima? Fiindcă eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar să și mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus. 14 Și, nefiind el convins, noi am încetat, spunând: Să se facă voia Domnului. 15 Iar după acele zile, ne-am ridicat bagajele și am urcat la Ierusalim. 16 Și au mers cu noi și unii dintre discipolii din Cezareea și au adus cu ei pe unul Mnason din Cipru, un discipol bătrân, cu care să găzduim. 17 Și când am venit la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. 18 Iar în ziua următoare, Pavel a intrat cu noi la Iacov; și toți prezbiterii erau prezenți. 19 Și după ce i-a salutat, a istorisit fiecare lucru în parte pe care l-a lucrat Dumnezeu printre neamuri, prin serviciul său. 20 Și după ce au auzit, au glorificat pe Domnul și i-au spus: Vezi, frate, câte mii de iudei sunt care cred; și toți sunt zeloși pentru lege. 21 Și ei sunt instruiți despre tine, că înveți toți iudeii care sunt printre neamuri să părăsească pe Moise, spunând că ei nici nu ar trebui să circumcidă pe copiii lor, nici să umble cuvenit obiceiurilor. 22 Ce este așadar? Mulțimea trebuie neapărat să se adune; fiindcă vor auzi că ai venit. 23 De aceea fă ceea ce îți spunem: Noi avem patru bărbați care au un jurământ asupra lor; 24 Ia-i și purifică-te împreună cu ei și cheltuiește cu ei, ca să își radă capetele; și toți să știe că acele lucruri, despre care au fost instruiți în legătură cu tine, nu sunt nimic; ci, din contră, și tu însuți umbli pios și păzești legea. 25 Iar în legătură cu neamurile care cred, noi am scris și am hotărât ca ei să nu țină asemenea lucru, ci doar să se păzească ei de cele sacrificate idolilor și de sânge și de animale sugrumate și de curvie. 26 Atunci Pavel a luat pe acei bărbați, și în următoarea zi, curățindu-se împreună cu ei, a intrat în templu să declare împlinirea zilelor curățirii, până ce va fi oferită o ofrandă pentru fiecare dintre ei. 27 Și când cele șapte zile erau aproape împlinite, iudeii care erau din Asia, când l-au văzut în templu, au întărâtat toată mulțimea și au pus mâinile pe el, 28 Strigând: Bărbați israeliți, ajutor! Acesta este omul care învață pretutindeni pe toți împotriva poporului și legii și acestui loc; și mai mult, a adus și greci la templu și a profanat acest loc sfânt. 29 (Fiindcă, mai înainte, îl văzuseră cu el în cetate pe Trofim, un efesean pe care presupuneau că Pavel l-a adus în templu.) 30 Și toată cetatea s-a pus în mișcare și poporul fugea să se adune; și l-au luat pe Pavel și l-au târât afară din templu; și îndată ușile au fost închise. 31 Și pe când căutau să îl ucidă, a urcat vestea la căpetenia cohortei că tot Ierusalimul era întărâtat; 32 Acesta îndată a luat soldați și centurioni și a fugit jos la ei; și când au văzut pe căpetenie și pe soldați, au încetat să îl bată pe Pavel. 33 Atunci, căpetenia s-a apropiat și l-a luat, și a poruncit să fie legat cu două lanțuri; și a întrebat cine este și ce a făcut. 34 Și în mulțime unii strigau ceva și alții altceva; și, neputând să știe ceva sigur din cauza tumultului, a poruncit să îl ducă în fortăreață. 35 Și când a ajuns pe trepte, a fost astfel: că era purtat de soldați din cauza violenței poporului. 36 Fiindcă mulțimea poporului îl urmărea, strigând: Luați-l! 37 Și pe când Pavel urma să fie dus în fortăreață, a spus căpeteniei: Îmi este permis să îți spun ceva? Iar el a spus: Vorbești grecește? 38 Nu ești tu atunci acel egiptean, care înainte de aceste zile a făcut tulburare și a condus afară în pustie patru mii de bărbați care erau asasini? 39 Iar Pavel a spus: Eu sunt un om, iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate; și, te implor, permite-mi să vorbesc poporului. 40 Și după ce i-a dat voie, Pavel a stat în picioare pe trepte și a făcut semn poporului cu mâna. Iar după ce s-a făcut mare tăcere, le-a vorbit în limba ebraică, spunând:

<- Faptele 20Faptele 22 ->