1 Şi Hiram, împăratul Tirului, i-a trimis pe servitorii săi la Solomon, pentru că auzise că îl unseseră împărat în locul tatălui său; căci Hiram îl iubise întotdeauna pe David. 2 Şi Solomon a trimis la Hiram, spunând: 3 Cunoşti că David, tatăl meu, nu a putut să construiască o casă pentru numele DOMNULUI Dumnezeul său din cauza războaielor care erau în jurul său de fiecare parte, până când DOMNUL i-a pus sub talpa picioarelor sale. 4 Dar acum DOMNUL Dumnezeul meu mi-a dat odihnă de fiecare parte, astfel încât nu este niciun potrivnic, niciun eveniment rău. 5 Şi, iată, sunt hotărât să construiesc o casă pentru numele DOMNULUI Dumnezeul meu, precum DOMNUL i-a vorbit lui David, tatăl meu, spunând: Fiul tău, pe care îl voi pune pe tronul tău în locul tău, el va clădi o casă pentru numele meu. 6 De aceea acum porunceşte ca ei să taie pentru mine cedri din Liban; şi servitorii mei să fie împreună cu servitorii tăi; şi ţie îţi voi da plată pentru servitorii tăi, conform cu tot ceea ce vei rândui, pentru că tu ştii că între noi nu este vreunul care să se priceapă să taie lemnărie ca sidonienii. 7 Şi s-a întâmplat, după ce Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, că s-a bucurat mult şi a spus: Binecuvântat fie DOMNUL în această zi, care i-a dat lui David un fiu înţelept peste acest popor mare. 8 Şi Hiram a trimis la Solomon, spunând: Am luat în considerare lucrurile pentru care ai trimis la mine; şi îţi voi împlini toată dorinţa ta referitor la lemnăria de cedru şi referitor la lemnăria de brad. 9 Servitorii mei le vor coborî din Liban la mare; şi le voi trimite pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei rândui şi voi face să fie desfăcute acolo şi le vei primi; şi tu să îmi împlineşti dorinţa mea, dând mâncare casei mele. 10 Astfel Hiram i-a dat lui Solomon lemne de cedru şi lemne de brad conform cu toată dorinţa lui. 11 Şi Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de mii de măsuri de grâu ca mâncare casei lui şi douăzeci de măsuri de untdelemn pur: astfel i-a dat Solomon lui Hiram an de an. 12 Şi DOMNUL i-a dat lui Solomon înţelepciune, precum îi promisese; şi era pace între Hiram şi Solomon: şi cei doi au făcut alianţă împreună. 13 Şi împăratul Solomon a ridicat un tribut de oameni din tot Israelul; şi tributul de oameni a fost treizeci de mii de bărbaţi. 14 Şi i-a trimis în Liban pe rând, câte zece mii pe lună pe rânduri; o lună erau în Liban şi două luni acasă; şi Adoniram era peste tributul de oameni. 15 Şi Solomon avea şaptezeci de mii de purtători de poveri şi optzeci de mii de cioplitori, în munţi; 16 În afară de mai marii ofiţeri ai lui Solomon care erau peste lucrare, el avea trei mii trei sute, care conduceau poporul care lucra în lucrare. 17 Şi împăratul a poruncit şi ei au adus pietre mari, pietre de preţ şi pietre cioplite, pentru a pune temelia casei. 18 Şi constructorii lui Solomon şi constructorii lui Hiram şi pietrarii le-au cioplit; astfel ei au pregătit lemnele şi pietrele pentru a construi casa.
<- 1 Regii 41 Regii 6 ->