24
1 Și acestea sunt cetele fiilor lui Aaron. Fiii lui Aaron: Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar. 2 Dar Nadab și Abihu au murit înaintea tatălui lor și nu au avut copii, de aceea Eleazar și Itamar au făcut serviciul de preot. 3 Și David i-a împărțit, pe Țadoc, dintre fiii lui Eleazar; și Ahimelec, dintre fiii lui Itamar, conform rânduielii lor, în serviciul lor. 4 Și s-au găsit mai mulți bărbați de seamă dintre fiii lui Eleazar apoi dintre fiii lui Itamar; și astfel au fost ei împărțiți. Printre fiii lui Eleazar erau șaisprezece bărbați de seamă din casa părinților lor și opt dintre fiii lui Itamar, conform casei părinților lor. 5 Astfel au fost ei împărțiți prin sorț, unul cu altul; fiindcă guvernatorii sanctuarului și guvernatorii casei lui Dumnezeu, erau dintre fiii lui Eleazar și dintre fiii lui Itamar. 6 Și Șemaia, fiul lui Netaneel, scribul, unul dintre leviți, le-a scris înaintea împăratului și a prinților, a preotului Țadoc și a lui Ahimelec, fiul lui Abiatar, și înaintea mai marelui părinților preoților și leviților; o casă părintească fiind luată pentru Eleazar și una luată pentru Itamar. 7 Și primul sorț i-a ieșit lui Iehoiarib, al doilea lui Iedaia, 8 Al treilea lui Harim, al patrulea lui Seorim, 9 Al cincilea lui Malchia, al șaselea lui Miiamin, 10 Al șaptelea lui Hacoț, al optulea lui Abiia, 11 Al nouălea lui Ieșua, al zecelea lui Șecania, 12 Al unsprezecelea lui Eliașib, al doisprezecelea lui Iachim, 13 Al treisprezecelea lui Hupa, al paisprezecelea lui Ieșebeab, 14 Al cincisprezecelea lui Bilga, al șaisprezecelea lui Imer, 15 Al șaptesprezecelea lui Hezir, al optsprezecelea lui Afses, 16 Al nouăsprezecelea lui Petahia, al douăzecilea lui Iehezechel, 17 Al douăzeci și unulea lui Iachin, al douăzeci și doilea lui Gamul, 18 Al douăzeci și treilea lui Delaia, al douăzeci și patrulea lui Maazia. 19 Aceasta era ordinea lor în serviciul lor, pentru a intra în casa DOMNULUI, conform rânduielii lor, prin mâna lui Aaron, tatăl lor, precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel îi poruncise. 20 Și restul fiilor lui Levi au fost aceștia, dintre fiii lui Amram: Șubael; dintre fiii lui Șubael: Iehdia. 21 Referitor la Rehabia, dintre fiii lui Rehabia, întâiul a fost Ișia. 22 Dintre ițehariți: Șelomot; dintre fiii lui Șelomot: Iahat. 23 Și fiii lui Hebron: Ieriia, întâiul; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; Iecameam, al patrulea. 24 Dintre fiii lui Uziel: Mica; dintre fiii lui Mica: Șamir. 25 Fratele lui Mica a fost Ișia; dintre fiii lui Ișia: Zaharia. 26 Fiii lui Merari au fost Mahli și Muși; fiii lui Iaazia: Beno. 27 Fiii lui Merari prin Iaazia: Beno și Șoham și Zacur și Ibri. 28 Din Mahli a ieșit Eleazar, care nu a avut fii. 29 Referitor la Chiș, fiul lui Chiș a fost Ierahmeel. 30 De asemenea fiii lui Muși: Mahli și Eder și Ierimot. Aceștia au fost fiii leviților după casa părinților lor. 31 Aceștia de asemenea au aruncat sorți împreună cu frații lor, fiii lui Aaron, în prezența împăratului David și a lui Țadoc și a lui Ahimelec și a mai marelui părinților preoților și leviților, părinții mai mari împreună cu frații lor mai tineri.
<- 1 Cronici 231 Cronici 25 ->