Link to home pageLanguagesLink to all Bible versions on this site
16
1 Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care David l-a ridicat pentru el; și au oferit sacrificii arse și ofrande de pace înaintea lui Dumnezeu. 2 Și când David a sfârșit oferirea ofrandelor arse și a ofrandelor de pace, a binecuvântat poporul în numele DOMNULUI. 3 Și a împărțit fiecăruia din Israel, deopotrivă bărbat și femeie, fiecăruia o pâine și o bucată bună de carne și un ulcior de vin. 4 Și a rânduit leviți să servească înaintea chivotului DOMNULUI și să mărturisească și să mulțumească și să laude pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel, 5 Asaf, mai marele; și lângă el, Zaharia, Ieiel și Șemiramot și Iehiel și Matitia și Eliab și Benaia și Obed-Edom; și Ieiel cu psalterioane și cu harpe; dar Asaf suna cu chimvale, 6 Benaia de asemenea și Iahaziel, preoții, cu trâmbițe erau continuu înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu. 7 Atunci în acea zi David a dat întâi acest psalm, în mâna lui Asaf și a fraților săi, pentru a mulțumi DOMNULUI. 8 Aduceți mulțumiri DOMNULUI; chemați numele lui, faceți cunoscute faptele lui printre popoare. 9 Cântați-i, cântați-i psalmi, vorbiți despre toate lucrările lui minunate. 10 Glorificați-vă în sfântul său nume, să se bucure inima celor ce caută pe DOMNUL. 11 Căutați pe DOMNUL și puterea lui, căutați neîncetat fața lui. 12 Amintiți-vă lucrările lui minunate pe care le-a făcut; minunile lui și judecățile gurii sale; 13 Voi, sămânță a lui Israel, servitorul lui, copii ai lui Iacob, aleșii lui. 14 El este DOMNUL Dumnezeul nostru, judecățile lui sunt pe tot pământul. 15 Amintiți-vă legământul său întotdeauna, cuvântul pe care l-a poruncit la o mie de generații. 16 Legământ pe care l-a făcut cu Avraam și jurământul său lui Isaac; 17 Și a întărit același legământ lui Iacob ca lege și lui Israel ca legământ veșnic, 18 Spunând: Ție îți voi da țara Canaanului, sorțul moștenirii tale; 19 Când ați fost doar puțini la număr; da, doar puțini; și străini în țară. 20 Și când au mers de la o națiune la alta, de la o împărăție la alt popor; 21 El nu a permis niciunui om să le facă rău; da, a mustrat împărați pentru ei, 22 Spunând: Nu atingeți pe unșii mei și nu faceți rău profeților mei. 23 Cântați DOMNULUI, tot pământul; arătați zi de zi salvarea lui. 24 Vestiți gloria lui printre păgâni și lucrările lui minunate printre toate națiunile. 25 Pentru că mare este DOMNUL și demn de a fi mult lăudat, el de asemenea este de temut deasupra tuturor dumnezeilor. 26 Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar DOMNUL a făcut cerurile. 27 Glorie și onoare sunt în prezența lui, tărie și veselie sunt în locul său. 28 Dați DOMNULUI familii de popoare; dați DOMNULUI glorie și tărie. 29 Dați DOMNULUI gloria datorată numelui său; aduceți ofrandă și veniți înaintea lui; închinați-vă DOMNULUI în frumusețea sfințeniei. 30 Temeți-vă înaintea lui, tot pământul; lumea de asemenea va fi întemeiată, încât nu se va clătina. 31 Să se veselească cerurile și să se bucure pământul; și să spună oamenii printre națiuni: DOMNUL domnește. 32 Să urle marea și plinătatea ei; să se bucure câmpurile și tot ce este pe ele. 33 Atunci vor cânta copacii pădurii la prezența DOMNULUI, deoarece el vine să judece pământul. 34 Aduceți mulțumiri DOMNULUI, pentru că este bun, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna. 35 Și spuneți: Salvează-ne, Dumnezeu al salvării noastre și adună-ne și eliberează-ne de păgâni, ca să aducem mulțumiri numelui tău sfânt și să ne glorificăm în lauda ta. 36 Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel pentru totdeauna și întotdeauna. Și tot poporul a spus: Amin; și a lăudat pe DOMNUL. 37 Astfel a lăsat acolo înaintea chivotului legământului DOMNULUI pe Asaf și pe frații lui, să servească neîncetat înaintea chivotului, precum cerea lucrarea fiecărei zile; 38 Și pe Obed-Edom cu frații lui, șaizeci și opt; pe Obed-Edom de asemenea, fiul lui Iedutun, și pe Hosa să fie portari; 39 Și pe preotul Țadoc și frații săi, preoții, înaintea tabernacolului DOMNULUI pe înălțimea care era la Gabaon, 40 Pentru a aduce ofrande arse DOMNULUI pe altarul ofrandei arse, neîncetat, dimineața și seara; și pentru a face conform cu tot ce este scris în legea DOMNULUI, pe care i-a poruncit-o lui Israel; 41 Și cu ei pe Heman și Iedutun, și restul care au fost aleși, care au fost chemați pe nume, să dea mulțumiri DOMNULUI, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna; 42 Și cu ei au fost Heman și Iedutun cu trâmbițe și chimvale și cu instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu, pentru aceia care trebuiau să sune. Și fiii lui Iedutun erau portari. 43 Și tot poporul a plecat, fiecare om la casa lui, iar David s-a întors să binecuvânteze casa lui.

<- 1 Cronici 151 Cronici 17 ->